Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare are șefi noi la două secții

parchetul-tribunal-satu-mareDouă secții din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au șefi noi. Astfel, procurorul Marius Iancu este șeful Secției Penale, în timp ce Ana Rus este șefa Secției Juridic din cadrul aceluiași Parchet. Ambii au fost prezentați astăzi în cadrul unei conferințe de presă de prim-procurorul Parchetului, Ana Rusu.

Noul șef al Secției Judiciară, Ana Rus, a intrat în procuratură în 2007, după care a activat un an și jumătate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare. A urmat apoi promovarea în funcții de execuție. Din 2014, prin delegare a ocupat funcția de procuror șef la Secția Judiciară a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Șeful Secției de Urmărire Penală, Marius Iancu, este procuror din 1998 și și-a început activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare. În 2004 a fost numit la Direcția Națională Anticorupție (DNA), Serviciul Teritorial Oradea, unde și-a desfășurat activitatea până la sfârșitul anului 2014. Timp de 4 ani a deținut și funcția de șef Serviciu Teritorial Oradea, în cadrul DNA.

În ultima vreme, cele două funcții, respectiv șef Secție Penală și Judiciară nu au fost ocupate decât pentru scurte perioade de timp fără numiri definitive, astfel că, odată cu schimparea conducerii în luna iulie a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au fost numiți șefi noi în cadrul celor două secții.

Tot în cadrul conferinței de presă, șeful Secției Penale a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marius Iancu, a precizat că femeia de 42 de ani din Craidorolț, care la începutul acestei luni a tăiat la nivelul gâtului un bărbat din localitate, a fost trimisă marți, în judecată fiind cercetată pentru tentativă de omor. În noaptea de 3 spre 4 septembrie, un bărbat de 35 de ani din Craidorolț a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost tăiat cu un ciob de sticlă la nivelul gâtului. Victima a fost supusă imediat unei intervenții chirurgicale, medicii reușind să-i salveze viața. Femeia a fost trimisă în judecată, fiind cercetată pentru tentativă de omor.

Un comentariu

  1. Soarelui Răspunde

    Ioana, îți stă mai bine cu părul desfăcut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.