Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Șoferii indisciplinați, în atenția polițiștilor. Permise suspendate, dosare penale, amenzi

politisti-rutieri-cotarȘoferii indisciplinați se află în atenția Poliției Rutiere. Polițiştii sătmăreni au acţionat pe parcursul acestui sfârșit de săptămână pe drumurile publice de pe raza judeţului Satu Mare, pentru a-i determina pe participanţii la trafic să adopte un comportament responsabil şi să respecte regulile de circulaţie. Astfel, în trei zile de acţiune, pentru neregulile constatate au fost întocmite 6 doare penale și au fost aplicate 398 sancţiuni contravenţionale a căror  valoare ajunge la  aproximativ 45 000 de lei. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 10  permise de conducere şi au retras 5 certificate de înmatriculare.

Exemple:

Polițiștii rutieri negreșteni au depistat în  data de 25.09.2016 ora 18,40 un conducător auto de 33 ani, domiciliat în oraşul Negreşti Oaş, care se deplasa pe strada Ion Creangă cu un autoturism proprietate personală , pe care avea aplicate plăcuţele cu numere de înmatriculare străine.

 În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că autoturismul este înmatriculat în Anglia, însă fără drept de circulaţie pe teritoriul României, motiv pentru care negreșteanul este cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de ”Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat fără drept de circulaţie pe teritoriul României”

Tot în  data de 25.09.2016, în jurul orei 23,15 polițiștii de ordine publică ai  Poliţiei Oraşului Negreşti Oaş, au depistat în trafic pe strada Pădurii din localitate, un tânăr de 22 de ani, din Negrești Oaș, aflat la volanul autoturismului proprietate privată.

După verificările de rigoare, s-a stabilit că cel de la volan nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Mai mult decât atât, în urma testării alcoolscop, aparatul specializat a indicat valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aer expirat, fapt pentru care tânărul a fost condus la spital  pentru prelevare de mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

Și în acest caz  s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ”Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibaţie de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge”

 Activităţile poliţiştilor rutieri pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră prin depistarea şi tragerea la răspundere a participanţilor la trafic care nu respectă regulile de circulaţie vor continua şi pe parcursul  săptămânii. Astfel, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, recomandăm şoferilor să adopte un comportament responsabil în trafic, să manifeste prudenţă şi să respecte normele rutiere.

Sursa IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.