Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

O maşină din Satu Mare a lovit un urs. Cum a reacţionat şoferul (VIDEO)

ursO maşină înmatriculată în Satu Mare a lovit un urs în noaptea de joi spre vineri pe DN2D, pe raza comunei Tulnici, județul Vrancea.

Potrivit Jurnal de Vrancea, ursul, în vârstă de circa 3 ani, încerca să traverseze șoseaua, când s-a speriat de farurile unei mașini și s-a întors. În acel moment a fost lovit în plin de o mașină înmatriculată în Satu Mare, care venea pe celălalt sens de mers.

“Speriat, șoferul a sunat la numărul de telefon aflat pe o pancartă, de la Rezervația Naturală Putna. Reprezentanții Rezervației au ajuns imediat la fața locului, unde au constatat că animalul avea un picior rupt și o plagă la omoplat. Abia în cursul după-amiezii de vineri un medic veterinar de la Focșani a ajuns la Tulnici și a tranchilizat animalul, timp în care puiul de urs a fost păzit în permanență de angajații Rezervației Naturale Putna”, precizează sursa citată.

Ursul a fost transportat la Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice de la Petrești, şi supus unei intervenții chirurgicale. Dacă îşi va reveni, el va rămâne la centru până când se va recupera complet, iar ulterior va fi eliberat în sălbăticie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.