Banii adunați în urma acestei manifestări vor fi folosiți pentru dezvoltarea centrelor Caritas de îngrijire a bătrânilor la domiciliu. În cadrul acțiunii internaționale de solidaritate a organizațiilor Caritas, tot în această seară au mai fost aprinse candelele speranței la Carei, Baia Mare și Sighetu Marmației.
Anul1998 a fost primul în care acțiunea de solidaritate „Un Milion de Stele” a fost organizată la nivel național în Franța. Astăzi candelele speranței se aprind an de an în 15 țări europene. Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare s-a alăturat acțiunii de solidaritate în anul 2009. La început evenimentul a fost organizat la Satu Mare, iar în prezent în luna octombrie a fiecărui an se aprind cele un milion de stele ale solidarității în 4 orașe importante ale Diecezei.