Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Ziua Armatei la Satu Mare. Ceremonie sobră și depuneri de coroane (FOTO)

ziua-armatei-satu-mareO ceremonie sobră a avut loc în această dimineață, la Monumentul Ostașului Român din Satu Mare, prilejuită de Ziua Armatei Române. La eveniment a fost prezent ministrul Apărării, Mihnea Motoc, care a trecut în revistă Garda de Onoare, secretarul de stat în Ministerul Apărării, sătmăreanul Gabriel Leș, dar și prefectul Radu Bud, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, cadre militare active și în rezervă, elevi sau simpli spectatori.

Un sobor de preoți, avându-l în frunte pe PS Iustin Sigheteanu, episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat un parastas de pomenire în memoria eroilor căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei.

Au fost depuse coroane de flori din partea Ministerului Apărării Naționale, a Prefecturii Satu Mare, a Consiliului Județean și a Primăriei Satu Mare.

Festivitatea de la Satu Mare s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.