Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Candidatul PRU, Vasile Ciocan: ”Este momentul să ne opunem sistemului”

ciocanPreședintele Partidului România Unită, Organizația Județeană Satu Mare, Vasile Ciocan, a participat astăzi, la întrunirea patronatului sătmărean cu candidații pentru Parlamentul României în cadrul căruia oamenii de afaceri au dorit să afle cât mai multe lucruri despre partidele politice angrenate în campania electorală și cât mai multe lucruri despre candidați, în ideea în care problemele patronatelor să fie transpuse în legi.

”Din punctul meu de vedere, fiecare dintre noi trebuie să dăm o valoare adăugată, din punct de vedere economic, partidului din care facem parte. Este momentul să arătăm ce putem face noi și astfel să ne opunem sistemului. Pentru că sistemul funcționează. El a însemnat până acum doar o schimbare, de cele mai multe ori, stânga cu dreapta, dar sub nivelul maxim al politicului trăiește o birocrație excesivă, care pune piedici serioase dezvoltării economice a județului. Din acest punct de vedere, eu, Vasile Ciocan, candidatul la Parlamentul României din partea Partidului România Unită, îmi propun câteva obiective pe care le voi implementa cu ajutorul colegilor de partid și cu ajutorul tuturor colegilor care vor face parte din Parlamentul României. Îmi propun să constitui, să vorbim la nivelul județului Satu Mare despre un partid al sătmărenilor. Cred că cel mai important lucru este să facem o echipă comună și să ne putem pune în valoare expertiza în domeniul legilor, astfel încât sătmăreanul să fie câștigat”, a precizat Vasile Ciocan.

Acesta a mai adăugat că și-a propus câteva obiective pentru îmbunătățirea domeniului legal. Va acționa pentru o lege a lobby-ului politic, pe care România nu o are și care, de cele mai multe ori, poate fi interpretat trafic de influență.

O altă lege este Legea 215, amendată de foarte multe ori de tot felul de ordonanțe și alte legi și se va încerca eliminarea birocrația excesivă din România.

Fiind experimentat în domeniul migrației și frontierelor, Vasile Ciocan consideră că Legea Frontierei trebuie modificată imediat. Are o mare legătură cu dezvoltarea județului Satu Mare. Această Lege a fost aprobată în 1992, și de atunci România este stat membru al Uniunii Europene, și își dorește amendarea acestei legi. Această lege ar pune în valoare și proiectele transfrontaliere în județul Satu Mare, care nu pot fi folosite tocmai din cauza acestei legi, și care se distrug moral.

Mai are în vedere eliminarea discriminării existente între capitalul românesc și multinaționalele în sensul că ultimele sunt sprijinite până la 85% de stat, iar cele românești doar cu 15%, evitându-se în acest fel ca România să se transforme doar într-o piață de desfacere a Uniunii Europene.

Toți va trebui să avem aceleași obiective comune, mă refer la cei din Satu Mare, în sensul de a face echipă pentru a reuși să schimbăm situația existentă”, a mai spus Vasile Ciocan. 

25 comentarii

  1. Roland Răspunde

    Bravo pdsr-istule, prostimea nu e atat de multa incat sa te vedem cu pensie speciala.

  2. putori penale Răspunde

    zau mă Ciocanel?da nu cumva stimemul asta a scos basma curata pe un colonel la politia de frontiera de umbla mort de beat cu masina cu viteza intre doua chiolhane si a facut un accident mortal?sau nu cumva tot sistemul asta a tinut in functii pe vechii securisti,i-a inaintat in grad si acu au pensii nesimtite?te regasesti ,wow moralistu-le!

    • Jujitu Răspunde

      Ciocan nu consuma alcool asa cum fac pe cei care ai reprezinți tu .Este un politician adevărat merita sa ajungă în parlament.

      • stelica Răspunde

        Nu consuma? Pai atunci cand a omorat un om, mort de beat si-o fii bagat alcool in vena cu seringa….

  3. fdfdaadsa Răspunde

    lasa fraiere ca banii ti-s bagati in campanie..dar tu deputat tot nu o sa ajungi! ca asa esti tu gunoi de om, care …..

  4. Hum Răspunde

    Muriți de ciuda ordinarilor Ciocan este un politician nepătat.

  5. Vlad Răspunde

    Votez Ciocan .

  6. Oli Răspunde

    Decât cei care și au făcut afacerile personale în parlament ca și Petric și Silaghi îl votez cu drag pe Ciocan.

  7. Radu Răspunde

    Petric a reușit o mare performanta în Parlament:şi tras un Gater cu care taie pădurile din codru.Bravo Petric.

  8. Sorin Răspunde

    PRU este un partid mic merita sa l votam.Are oameni de calitate.

  9. Satmarean Răspunde

    Mai bine votez un General decât un analfabet și o traficanta de alcool.

    • Regele Lear Răspunde

      Ok !!Politica,din orice ”pozitie” a-i privi-o, e o mizerie!!Daca n-o sa fie domnisoara Bran,o sa fie o alta ”domnisoara” Bran,sau alta domnisoara Stan !!Tot un rahat !!Mai exact,la oricare dintre partide te uiti,”oferta” e de tot kktul!!

  10. vasile Răspunde

    Profesor universitar si doctor, nu? Facut la Academia lu Oprea

  11. Lila Răspunde

    Nu l am cunoscut pe Ciocan până acum.Este un om onest de mare caracter.

  12. mirela Răspunde

    Fata de restul candidatilor le deputati Ciocan e muuuuult peste! VOTEZ CU EL!

  13. John Răspunde

    Daca are curajul sa jure cu cu mână pe biblie, in public, ca nu a fost beat cand a ucis acea tânără însărcinată atunci o sã il voteze lumea. Până atunci
    nu are rost să ascultati ce spune această caricatura. Tot sistemul l-a salvat si pe el

  14. Seful tau Răspunde

    Poate te votez dupa ce recunosti public cat au furat javrele din PSD: mircea govor, darie cristinel si alti porci. Doar dupa aia te poti numi ONORABIL cac iai acces la cat s-a furat.
    CLAR, tataie?!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.