Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Deșeuri rezultate din dezmembrări auto, descoperite la Stâna

stanaDuminică, 6 noiembrie 2016, comisarii din cadrul Comisariatul Judeţean Satu Mare al Gărzii Naţionale de Mediu, sprijiniţi de echipajul de poliţie din cadrul Secţiei 4 Rurală Beltiug al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, au identificat în zona localităţii Stîna din jud. Satu Mare, deşeuri rezultate din dezmembrarea vehiculelor scoase din uz  (banchete, anvelope auto, volan, elemente din plastic ale autovehiculelor) abandonate pe terenul situat lîngă DN 196 A. De asemenea, au fost identificate urme de incinerare a deşeurilor. Deşeurile au fost transportate cu  autovehicul aparţinând unei unităţi de colectare deşeuri din jud. Satu Mare.

Pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul/eliminarea/valorificarea deşeurilor, respectiv pentru abandonarea deşeurilor de catre operatorul de transport s-a aplicat sancţiunea contravenţională amendă in cuantum de 30.000 lei , prevăzută de  HG 1061/2008 şi a fost confiscat  mijlocul de transport folosit la săvârşirea faptei. Menţionăm faptul că, zona respectivă se va salubriza iar cheltuielile vor fi suportate tot de către contravenient, în conformitate cu prevederile legale.

Precizăm că astfel de fapte pot duce la afectarea calităţii factorilor de mediu apă, aer, sol. În consecinţă, atragem atenţia tuturor persoanelor fizice şi juridice să asigure gestionarea corespunzătoare a deşeurilor  fără a pune în pericol sănătatea umană şi fără a dăuna mediului înconjurătăr, să respecte prevederile legale privind transportul/eliminarea/valorificarea deşeurilor. 

Sursa: Comisariatul Judeţean Satu Mare al Gărzii Naţionale de Mediu Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.