Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Mani Gyenes se pregătește pentru o nouă aventură: Raliul Dakar 2017

mani gyenes dakar finalRiderul sătmărean Emanuel Gyenes, împreună cu Autonet Motorcycle Team, se pregătesc de o nouă aventură în cel mai solicitant rally-raid din lume, Raliul Dakar, care se va desfășura în perioada 2-14 ianuarie 2017 în America de Sud.

În acest moment pregătirile sunt în plină desfășurare, iar Mani Gyenes va avea marți, o ultimă întâlnire cu presa prin intermediul căreia va transmite și un ultim mesaj către sătmăreni înainte de marea aventură. Apoi va pleca spre America de Sud.

Amaury Sport Organisation, organizatorul Raliului Dakar, a făcut public traseul ediţiei din 2017, iar startul se va da din Asuncion, capitala Paraguayului, în timp ce podiumul de finiş va fi amenajat în Buenos Aires, capitala Argentinei, informează Euronews. Vor fi 6 zile  de concurs la peste 4000 de metri altitudine. Vor fi probe speciale în Muntii Anzi, la altitudini mari, însă concurenţii nu vor mai traversa Cordiliera Andină pentru a ajunge în Atacama, cel mai arid deşert din lume.

Participanţii la Raliul Dakar vor începe o călătorie de 9.000 de kilometri din capitala Paraguayului, Asuncion, către capitala administrativă a Boliviei, La Paz. Ulterior, sutele de vehicule vor merge către sud, în Argentina, iar finalul va avea loc în Buenos Aires.

A 38-a ediţie a Raliului Dakar va consta în 12 probe şi va avea loc în perioada 2-14 ianuarie 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.