Muzeul Judeţean Satu Mare a găzduit astăzi deschiderea expoziţiei “Oala de sarmale a bunicii”, fiind expuse astfel de obiecte din mai multe judeţe din ţară, prin colaborarea mai multor muzee importante din ţară: Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” București, Complexul Național Astra Sibiu, Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și Muzeul Județean Satu Mare.
Cele care s-au ocupat de expoziţie au fost Adela Dobrescu şi Mara Lobonţ Puscaş, având invitați de la muzeele partenere.Potrivit acestora, “Oala de sarmale a bunicii” nu este doar o expoziție în se prezintă patrimoniul altor muzee, ci este o idee, un concept, un produs cultural.
“Se întâmplă un paradox și anume acela că tradiționala oală cu sarmale sparge tiparele clasice și aproape funerare în care se desfășoară în general expozițiile muzeistice, și demersul nostru, de a depăși ideea de muzeu cu rafturile prăfuite și cu cranii rânjind frumos înspre public, iată că acum prinde un altfel de contur. Ca și pălinca cea mai bună, probabil că și sarmalele cele mai bune se fac aici. Sarmaua, chiar dacă nu este ea chiar românească, și că a venit mai degrabă pe filieră orientală, iată că ea este alimentul cel mai comun în spațiul Europei Centrale, pentru că am mâncat sarmale și la Nyiregyhaza și la șvabi și la ucraineni, și românii și maghiarii, toată lumea face sarmale. Să știți că oala de sarmale a bunicii tot timpul îmi aduce în minte ce sarmale fabuloase făcea bunica mea și că o sarma însemna, printr-un reflex pavlovian, sărbătoare”, a declarat directorul Muzeului Judeţean, Felician Pop.
Prin acestă expoziție se promovează sarmalele, nu doar oalele din muzee, fiind totodată expuse rețete de sarmale din diferite regiuni. A avut loc și o demonstrație, meșterul olar Istvanfi Gheza prezentând pe viu cum se face o oală de lut. La final, oaspeții au fost colindați de copiii de la Cununița Năzdrăvană, după care au fost serviți cu pălincă și sarmale.