Noul centru comercial urmează a fi construit de Oasis Retail Development, a căror principali acționari sunt Kurt Wagner și Klaus Reisenauer. Investiția urmează a fi realizată pe Drumul Careiului, înainte de Practiker. Oasis a cumpărat terenuri în această zonă încă din anul 2008, în plină criză economică.
Noul mall ar urma să se întindă pe o suprafață de aproximativ 11.800 de metri pătrați, din care circa 6.000 de metri pătrați centrul comercial propriu-zis, iar restul locuri de parcare.
”Se urmărește realizarea unor investiții urbanistice și arhitecturale prin construirea unor galerii comerciale care să adăpostească spații de închiriat. Pentru a face posibilă aceasta, se dorește elaborarea și aprobarea PUZ-ului”, se arată înmemoriul tehnic depus de dezvoltator la sediul Primăriei Satu Mare în vederea elaborării PUZ-ului necesar.
Pentru elaborarea PUZ-ului, Primăria Satu Mare va organiza, în data de 9 ianuarie, cu începere de la ora 12.00, o dezbatere publică la care sunt invitați să participe toți cei interesați. Dezbaterea va avea loc în sala de ședințe a Consiliului Local.