Șoferul, practic, a încercat o manevră prin care să permită altei mașini să treacă. Nu a văzut însă balconul unui apartament de la etajul întâi pe care l-a lovit destul de tare. Nu mult a lipsit ca tot balconul să cadă.
Cei care locuiesc în imobilul respectiv spun că impactul a fost atât de puternic încât s-a auzit în tot blocul. Mai mult decât atât, ei susțin că a fost afectată serios și structura de rezistență a clădirii.
La fața locului au ajuns și echipaje ale Poliției și ISU, dar și o echipă de la Inspectoratul de Stat în Construcții. A fost demarată o anchetă astfel că, acum, Dorel de la Florisal va fi bun de plată.
Foto: Romulus Blaga