Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Polițiștii au stabilit vinovatul accidentului de la Negrești

accident-ardud-gerausa-14În urma activităților intreprinse în zonă, polițiștii rutieri sătmăreni au stabilit cine se face vinovat de producerea accidentului de aseară de pe strada Victoriei din Negrești-Oaș, în urma căruia două persoane au rămas încarcerate. 

”În fapt, o tânără de 21 ani, din Negrești Oaș, conducând un autoturism pe strada Victoriei, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un autoturism care era staționat regulamentar pe marginea drumului”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Satu Mare.

Deși inițial s-a știut că doar două persoane au fost rănite, polițiștii spun că este vorba de trei. 

”În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoara a conducătoarei auto și a unei tinere de 18 ani, din Vama, aflată în calitate de pasager în același autoturism. Totodată a fost rănit ușor și conducătorul auto de 28 ani, din Baia Mare, aflat în autoturismul staționat în momentul impactului.  Cele trei persoane rănite au beneficiat de îngrijiri medicale, dar nu au necesitat internarea în spital. În cauza s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, se mai arată în același document. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.