La nici o oră după accidentul produs între Odoreu și Băbășești, un alt accident soldat cu rănirea unei persoane s-a produs în apropierea localității Agriș.
Șoferul în vârstă de 25 de ani al unui autoturism, încercând să evite un obstacol de pe carsoabil, a pătruns pe contrasens unde s-a lovit de o altă mașină care circula din sens opus. În urma impactului, o femeie aflată în mașina vinovată de producerea accidentului a fost rănită.
La fața locului s-a deplasat o ambulanță și, după ce i-au acordat victimei primul ajutor, a transportat-o la Urgențe.
Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului.