Groapa de pe podul Decebal produce pagube însemnate şoferilor care nu o observă din timp şi intră în ea din plin. Cel mai elocvent exemplu este al unei sătmărence care, duminică seara, a intrat din plin în această groapă, foarte periculoasă, şi şi-a îndoit janta de la maşină. Bineînţeles că a făcut şi pană în acelaşi timp.
Groapa este pe pod de câteva săptămâni şi nimeni nu face absolut nimic. Altele, la fel de periculoase mai sunt în marile intersecţii. Primăria aşteaptă să vină primăvara pentru a începe plombările. Trebuie să amintim autorităţilor că există şi “asfalt la rece”, care se aplica încă de pe vremea fostului primar Iuliu Ilyes în cazuri extreme când gropile erau prea periculoase. La vremea respectivă “asfaltul la sac” era o noutate, din cauza informaţiilor insuficiente, la început era văzut ca un lucru în neregulă, dar acum nu mai este. Rezolva, cel puţin pentru câteva săptămâni, problema gropilor.
“Transmit pe această cale domnului primar ca în loc să pună pe Facebook poze bine editate şi chestionare cu zeci de întrebări doar pentru a părea “implicat”, mai bine s-ar plimba prin oraş ca să vadă realele probleme, cum ar fi groapa de pe podul Decebal. Îl mai întreb dacă i se pare normal să păţeşti aşa ceva la maşină doar pentru simplul fapt ca nu poţi ocoli o groapă, pentru a evita lovirea maşinilor de pe cealaltă bandă. Cred că nu sunt prima şi nici ultima în situaţia asta. E INADMISIBIL să “pozăm” că lucram, când pe de altă parte cetăţenii sunt nevoiţi să facă slalom printre gropile din oraş. Domnul primar trebuie să ştie că dacă nu poate rezolva de atâta timp o groapă, o simplă groapă, satmărenii nu ştiu cât vor mai rezista până când vor începe să #reziste şi pentru el”, a transmis sătmăreanca.
Aceasta mai ia în calcul acţionarea primăriei în judecată pentru neîntreţinerea corespunzătoare a drumurilor şi pagubele create.
Aşadar, până la venirea primăverii, nu ne rămâne decât să conducem foarte atent, să ocolim gropile și să fi atenți să nu facem accidente. #Rezistăm 🙂
Cititorii în acțiune – Portalul eşti tu! Ai surprins un accident sau un eveniment ce poate fi ştire? Trimite-ne imaginile pe [email protected] sau pe facebook.
Fix pix pe cretin nu l doare nici macar in basca
Exista tehnologii alternative si nu trebuie asteptat pana la primavara. Important este sa se apeleze la profesionitii care o detin. http://www.youtube.com/watch?v=54El6sVOicg http://www.reparatiidrumuri.com
Pacat pentru jsnta. Cauciucul oricum era prea uzat , e’ din anul 2006… 😛 🙂
jobagy tu esti expirat din nastere!ce sa-i ceri unuia fătat in smârcurile de la Hortobágy? bravo esti mai patriot ca tacsu lu Kermit!
Asta da tarane! Mai bea inca un sprit si culca-te… 🙂 😛
Apropos , tu oricum esti obisnuit cu roata din lemn , nu stiu de ce te bagi… 😀 😀
janta scz… 😉
Giratoriul de la Economic spre Corvinilor – gura de canal; pod Golescu, pod intrare pe Botizului dinspre Botiz, etc…
“Groapa de pe podul Decebal produce pagube însemnate şoferilor care nu o observă din timp şi intră în ea din plin”
dragilor “jurnalisti”, dar numai groapa de pe podul Decebal produce astfel de pagube? cu celelate din judet/tara/continent ce facem?
mai tampitilor, luati in calcul ca am avut o iarna serioasa, ceea ce nu am mai avut de ani de zile sau chiar decenii. 2 luni de zile nu au urcat temperaturiile peste 0 grade, mergeti in orice parte a tarii ca veti vedea acelasi lucru ca in SM, eu am umblat si prin Ungaria, situatia e similara. Inghetul-dezghetul si-a facut treaba bine, ramane dupa noi cum conducem in conditiile date, mai usor cu pedala de acceleratie, mare atentie in ceata si ploaie. sub orice balta poate sa fie un barlog.
Deci fratilor degeaba injurati aici pe oricine, degeaba instigati la ura, situatia e similara peste tot, ramane sarcina noastra sa fim atenti pana nu vine primavara sa inceapa lucrarile la reabilitarea drumurilor.
Peste tot unde se face rabat de la seriozitate si calitate.
Frigul si gerul or fi fost si in Austria, Elvetia s.a m.d.?
Din păcate tu ești tâmpit și toți cei care gândesc ca tine,carosabilul se poate întreține apare o groapa, o repari,nu trebuie să ajungă la o adâncime de un jumat de metru.sper că ții clar că ia trebuit măcar 10 zile să ajungă la această dimensiune.
Mai scriitori ,nu jurnalisti,fomistilor,da nu olteanu o facut contract pntr podul Decebal?????????? Ce bine era cind luati bani de la primarie asai???????
Va contraziceti inzadar .
Ei si-au luat comisioanele grase si-acum stau cu Burtle pine de kkt si râd de voi cum va certati.
Doamneeeeee cu jante lovitura îi recommend sa actioneze primaria în instanță . Este simplu . S-au castigat multe asemenea procese.
Vai de capul lui de primar, un pod PROASPAT reparat care are dej gropi! E un incompetent Kereskeni asta!
primarul nostru “drag”
Domne pe asta nu il intereseaza nimic, de cand a venit nu a facut nimic decat sa se planga, a taiat salariile angajatilor din primarie se minuneaza ca bugetul primariei e 85% pt functionare si restul pt dezvoltare. Pai domnule tu nu stiai asta de cand ai fost viceprimar ce te crezi deputat iar cu salar de 12.000 net lunar. Nesimtitule
Mă dar cum l-au înjurat pe fostul primar, ca e plin orașul de gropi. A fost creat și un site cu gropile. Nu aud nimic de acel site acum. Oameni buni am fost prostiți.
Ecumva Felician Pop pe făraș, că Gil ataca UDMR-u in ultima vreme ?
V-am spus ca keserkeni e cel mai prost primar din istorie!Si mai vorbim…