Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Coafurile sătmărencei Adriana Popescu, prezentate la Belgrad

adriana popescuAdriana Popescu, sătmăreanca care a adus mândrie județului nostru prin creațiile sale spectaculoase, va participa în acest weekend la evenimentul intitulat ”Wedding Hair Days”, care va avea loc în capitala Serbiei, la Belgrad.

Hairstylistul Adriana Popescu va avea o prezentare fascinantă în cadrul evenimentului care are la bază frumusețea și creativitatea în ceea ce privește părul și coafura. La hairshow-ul din Belgrad, alături de sătmăreanca noastră vor participa hairtsyliști din țări precum: Serbia, Ungaria, Italia și Franța. După ce anul trecut Adriana Popescu a avut o prezentare la Belgrad, când i-a fascinat pe toți cu creativitatea și îndemânarea ei, anul acesta organizatorii au invitat-o pe sătmăreancă să participe din nou la acest show.

”Am primit această invitație deoarece prezentarea mea de anul trecut de la Belgrad a fost foarte bine primită, iar organizatorii au hotărât să fiu din nou prezentă pe scena lor. Voi fi însoțită de colaboratorii mei din Satu Mare, Alina Marchiș care se va ocupa de make-up, și Oli Marchiș care se va ocupa de fotografii. Alături de cei doi voi mai fi însoțită de colaboratorii mei din Budapesta: Nauszika Pap și Crisan Carlo”, a spus Adriana Popescu.

Adriana Popescu își dorește ca și în acest an să impresioneze și să se bucure de aprecierea celor prezenți la eveniment.

”Pentru acest eveniment am pregătit ceva extravagant, bineînțeles, ținute din păr natural Bueno Bia în care voi îmbrăca modelele agenției Trust Models Satu Mare. La cererea organizatorilor, pe lângă prezentare, voi face și o demonstrație de hairstyle, respectiv o coafură de mireasă, în tema evenimentului Wedding Hair Days. Ținând cont de faptul că tocmai prestația mea de anul trecut i-au făcut să mă invite din nou, sper că mă voi ridica iar la înălțimea așteptărilor și vom avea un show deosebit”, a mai spus Adriana.

Sătmăreanca spune că succesul și motivația pe care o are se datorează familiei sale, care au susținut-o de la început și continuă să o facă. Pe același ton ambițios, Adriana a afirmat că își dorește, însă, să fie mult mai creativă pe viitor.

”Familia a fost de la început alături de mine și m-a susținut necondiționat în tot acest timp, ceea ce m-a motivat în mod deosebit în tot ceea ce am realizat. Pe viitor sper să fiu din ce în ce mai creativă, să simt că aduc ceva nou la fiecare eveniment la care voi participa”, a încheiat Adriana Popescu.

Un comentariu

  1. Pop Ioan Răspunde

    Nu iesiti pe strada cu asemenea “coafuri” ca vor dispare pasarile din oras.Plimbatul Doamnelor in gradina Romii ar fi mai eficient impotriva ciorilor decit (incercarea de )alungare(a) sonora adoptata de Primarie.OCROTITI ANIMALELE SI COPII…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.