Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Doi copii, de 2 și 3 ani, trecuți fraudulos granița de părinții lor. Sunt migranți

migranti-2Doi copii, de 2 și 3 ani, trecuți fraudulos granița de părinții lor. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Tarna Mare au depistat la „frontiera verde” patru cetățeni turci și unul din Bangladesh în timp ce încercau să intre ilegal în România din Ucraina, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen. Aceștia urmau să fie preluați de doi cetățeni turci și transportați până în apropierea frontierei cu Ungaria. Călăuzele au fost reținute pentru 30 de zile, fiind cercetate pentru trafic de migranți.

În data de 21 februarie, în jurul orei 09.00, un echipaj al poliţiei de frontieră a oprit în trafic, pe raza localităţii Tarna Mare, un autoturism în care se aflau cetăţenii turci S. O. de 50 de ani şi A. S. de 52 de ani, care nu îşi justificau prezența în zonă.

Dea semenea, la aproximativ 500 de metri de la frontiera de stat cu Ucraina au depistat un grup format din cinci persoane de origine afro-asiatică, care a fost condus la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul primelor verificări s-a stabilit că este vorba despre o familie formată din patru cetăţeni turci, un bărbat și o femeie, în vârstă de 35 și 31 ani și cei doi copii ai acestora cu vârste de 2, respectiv 3 ani. De asemenea, din grup mai făcea parte un bărbat din Bangladesh, în varstă de 31 ani.

Polițiștii de frontieră au mai stabilit că cei cinci migranți au trecut frontiera din Ucraina în România, cu scopul de a ajunge într-un stat din spaţiul Schengen. Acestia, urmau sa fie preluati de către cei doi cetățeni turci, S. O. şi A. S. și călăuziti până în apropierea frontierei cu Ungaria.

Cei cinci cetățeni care făceau parte din grupul de migranți au fost predaţi autorităţilor de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană şi Ucraina.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cei doi cetățeni turci din autoturism sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, Tribunalul Satu Mare emițând pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.