Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Infractor căutat de autoritățile din Ungaria, prins la Satu Mare

arestatUn infractor căutat de autoritățile din Ungaria a fost prins la Satu Mare. Polițiștii sătmăreni, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Poliţiei Române, au pus în aplicare un mandat european de arestare emis de autoritățile din Ungaria, pe numele unui român, sub aspectul comiterii unor infracţiuni contra persoanei.

La data de 11 februarie a.c., poliţiştii Secției Rurale Beltiug au depistat un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Stâna, județul Satu Mare, care era urmărit internațional. Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare maghiare au emis un mandat european de arestare, sub aspectul comiterii mai multor infracţiuni contra persoanei.

Pentru punerea în executare a mandatului,  poliţiştii au beneficiat de date suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Cel în cauză a fost  preluat de polițiștii de investigații criminale și prezentat Curții de Apel Oradea,  pentru demararea procedurilor în vederea predării către autoritățile din Ungaria, rămânând încarcerat în arestul I.P.J. Bihor.

Un comentariu

  1. Valahu Răspunde

    Poate fac schimb cu condamnatul Marko Attila care s-e ascunde in ograda lui vicoras cel naravas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.