Ultima actualizare: ieri, 22:30
Publicitate

Ochelarii de citit, o necesitate după vârsta de 45 de ani?

ochelariPrezbiopia reprezintă diminuarea puterii de acomodare a ochiului o dată cu înaintarea în vârstă, mai ales la distingerea obiectelor de aproape. Pe măsura apropierii de vârsta medie, cristalinul (lentila ochiului) își pierde din elasticitate.

Aceste probleme încep să fie remarcate în jurul vârstei de 45 de ani, când pentru a citi dintr-o carte sau dintr-un ziar, acestea trebuie îndepărtate de ochi pentru a vedea mai bine. În mod normal, mușchii care susțin cristalinul se relaxează și se contractă în funcție de distanța la care se află obiectele. În prezbiopie mușchii încă funcționează, dar cristalinul își pierde din elasticitate și nu-și mai poate modifica convexitatea pentru a vedea bine obiectele de aproape.

Principalul simptom al prezbiopiei este vederea neclară în special în distingerea obiectelor apropiate. Aceasta se înrăutățește la lumina slabă sau pe un fond de oboseală. Prezbiopia poate de asemenea să producă cefalee (dureri de cap) sau astenopie (oboseala ochilor).

ochelari2Boala poate fi diagnosticată printr-un control oftalmologic, optometric obișnuit. Medicul sau optometristul va testa acuitatea vizuală, puterea refractată (capacitatea ochiului de a schimba focalizarea de la apropiere la departare), starea mușchilor.

În mod normal, prezbiopia poate fi corectată cu ochelari, lentile de contact sau prin implant de cristalin cu lentila bifocală sau progresivă. Dacă persoana afectată de prezbiopie nu a avut nevoie de ochelari sau lentile de contact până atunci, i se va corecta vederea prin prescrierea unor ochelari pentru vederea de aproape. Cumpărarea ochelarilor fără recomandarea specialistului nu este cea mai bună opțiune, deoarece ar putea fi insuficientă pentru corectarea vederii, cel mai bine ar fi consultarea unui specialist pentru a determina exact ochelarii necesari.

Vederea de aproape se înrăutățește datorită prezbiopiei în jurul vârstei de 45 de ani. Până la 60 de ani ochii își vor pierde capacitatea de acomodare în mod continuu necesitând schimbarea dioptriilor ochelarilor sau a lentilelor de contact. La această vârstă (60 de ani) acest proces se oprește și vederea nu se mai înrăutățește.

CLINICA DE OFTALMOLOGIE VITREUM SATU MARE

Satu Mare, Strada Ady Endre nr. 11

Telefon: 0740 231 559