Joi, 30 martie 2017, poliţiştii sătmăreni au desfăşurat o serie de activităţi împreună cu elevii Liceului Ortodox Nicolae Steinhardt în cadrul campaniei naţionale ,,Trecut spre viitor – Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional!” iniţiată de Fundaţia Colegium XXI în parteneriat cu Poliţia Română.
Pentru început elevii au avut parte de o întâlnire la care au participat din partea poliţiei subcomisar de poliţie Hrihorişan Felicia, din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi subinspector de poliţie Regoş Medana, ofiţer specialist în problematica patrimoniului cultural din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, dar și voluntarele Fundaţiei Colegium XXI, Vonethe Georgiana şi Todoran Geanina, studente în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii Babeş Bolyay, directorul liceului, domnul Groza Gabriel, cadre didactice şi peste 50 de elevi din clasele a X-a şi a XI-a.
După cuvântul de deschidere adresat participanţilor de directorul unităţii de învăţământ, cele două voluntare ale Fundaţiei Colegium XXI, între care şi o absolventă de seamă a Liceului Ortodox, şefă de promoţie, au prezentat proiectele desfăşurate până acum de această fundaţie precum şi activităţile de identificare şi promovare a patrimoniului cultural naţional în care au fost direct implicate în calitatea lor de voluntare.
Poliţiştii le-au prezentat în continuarea întâlnirii o serie de informaţii privind identitatea personală şi identitatea naţională, bunurile de patrimoniu naţional mobile şi imobile, cum putem proteja monumentele istorice, dar şi siturile arheologice, care sunt cele mai reprezentative imobile de patrimoniu naţional existente în Satu Mare între care au fost amintite Turnul Pompierilor, Biserica Calvaria şi Hotelul Dacia fiind făcută şi o scurtă istorie a acestora.
Din discuţiile cu elevii nu au lipsit informaţiile privind infracţiunile din domeniu, de la distrugere, furt, profanare de monumente istorice, deţinere ilegală de aparate de detectat metale, astfel încât elevii să le cunoască şi să le evite, şi în plus să realizeze faptul că bunurile de patrimoniu naţional au un regim special şi sunt protejate de lege, chiar şi atunci când sunt în proprietate privată.
După întâlnirea cu specialiştii avută în şcoală, elevii au vizitat Muzeul Judeţean de Istorie, informaţiile teoretice fiind astfel completate în teren cu aspecte practice, concrete. Ghid pentru vizita la muzeu a fost chiar directorul acestei instituţii, domnul Felician Pop, care a reuşit, prin discursul său presărat cu legendele timpului, să-i sensibilizeze pe elevi în faţa unor lumi de mult apuse, despre care cei mai mulţi dintre ei nu ştiau foarte multe, invitându-i totodată pe elevi să sprijine activitatea de căutare a unor noi comori, fie în siturile arheologice existente în judeţ, sub îndrumarea specialiştilor, fie prin identificarea în gospodăriile familiilor lor a acelor bunuri mobile ce pot avea o valoare pentru patrimoniul cultural naţional.
În finalul unei zile bogate în informaţii preţioase, elevii şi cadrele didactice implicate în proiect au primit din partea organizatorilor diplome şi brăţări tricolore care să le amintească de importanţa păstrării valorilor identitare româneşti insuflată pe parcursul întregii activităţi.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare adresează pe această cale mulţumiri conducerii şi angajaţilor Muzeului Judeţean de Istorie pentru sprijinul acordat în acest proiect.