Doi sătmăreni au fost grav răniți în urma unui accident produs din cauza unei turme de mistreți care a apărut efectiv în mijlocul șoselei.
Accidentul a avut loc în această noapte între localitățile Circârlău și Ilba, din județul Maramureș. Cei doi sătmăreni se aflau la bordul unui autoturism de teren și se îndreptau spre Satu Mare când, la un moment dat, în față, pe carosabil, și-a făcut apariția o turmă de mistreți.
Încercând să evite animalele, șoferul a intrat cu autoturismul pe contrasens unde s-a izbit de un Tir la volanul căruia se afla un cetățean polonez. În urma impactului cu autotrenul, autoturismul de teren a fost proiectat într-un copac unde s-a oprit.
În urma acestui eveniment rutier, cei doi bărbați din Satu Mare, șoferul și pasagerul mașinii de teren, în varstă de 32 de ani, respectiv 40 de ani, au suferit răni grave și au fost transportați de urgență la Spitalul Județean Baia Mare.
Oamenii legii au deschis în acest caz un dosar de cercetare penală.