Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Fetiţă de 1 an, moartă din cauza rujeolei. N-a fost vaccinată

rujeola decesO fetiţă de un an şi nouă luni din judeţul Satu Mare a murit la Spitalul Municipal Oradea din cauza unor complicații  ale rujeolei, anunţă bihoreanul.ro

Decesul a fost înregistrat luni dimineaţă, copilul ajungând la Oradea în stare extrem de gravă, cu insuficienţă respiratorie severă şi în stare de şoc, de la Spitalul din Satu Mare.

“Fetiţa de un an şi nouă luni a fost adusă din judeţul Satu Mare, la solicitarea colegilor noştri de acolo, după ce iniţial au cerut transferarea ei la Cluj-Napoca, unde însă nu a putut fi primită. Era în stare extrem de gravă, în şoc, fiind internată direct la Terapie Intensivă, într-un izolator, şi din păcate a murit după câteva ore”, a declarat miercuri BIHOREANULUI dr. Florin Maghiar, directorul medical al Spitalului Municipal din Oradea.

 “Eram de gardă când ne-a fost adusă fetiţa şi am acordat asistenţă împreună cu specialiştii infecţionişti şi intensivişti (n.r. – de la Terapie Intensivă). Pacienta era în stare de şoc, a fost întubată, dar decesul a survenit în noaptea de duminică spre luni”, a precizat dr. Ritli Ladislau, adăugând că micuţa făcuse, pe fondul rujeolei, şi pneumonie acută.

 Fetiţa de un an şi nouă luni provenea dintr-o comună din judeţul Satu Mare, dintr-o comunitate defavorizată, de romi, şi mai avea alţi 14 fraţi, dintre care 8 au fost spitalizaţi la finalul lunii februarie, în Spitalul Judeţean Satu Mare, pentru rujeolă, toţi fiind nevaccinaţi, precizează Bihoreanul.

Fetiţa a contractat boala cel mai probabil de la unul dintre fraţi şi a dezvoltat o formă extrem de agresivă.

 

Un comentariu

  1. Ion Răspunde

    Campania antivaccin…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.