Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Programul Interreg V-A România-Ungaria, prezentat în judeţul Satu Mare

brecoBiroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră pentru Granița România Ungaria (BRECO) punctul de lucru Satu Mare, prezintă apelurile de proiecte din Programul Interreg V-A România-Ungaria în cadrul unor întâlniri organizate în cinci locaţii din judeţul Satu Mare.

Pentru a veni în sprijinul potențialilor aplicanți din cadrul Programului Interreg V-A România – Ungaria, Secretariatul Comun organizează o serie de întâlniri în judeţul Satu Mare în perioada 28-31 martie 2017.

Obiectivul acestor întâlniri este de a promova apelurile active, cu termen de depune a aplicaţiilor la 24 aprilie 2017, precum şi apelurile care urmează a filansate în urmatoarele luni.

Discuţiile şi prezentările vor avea loc pe marginea proiectelor prioritare, a nevoii de finanţare şi oportunităților disponibile, pentru a identifica împreună cu potenţialii aplicanţi idei de proiecte eligibile şi unde anume s-ar încadra acestea pentru a putea fi finanţate.

Programul vizează dezvoltarea în comun a regiunilor de graniţă dintre România şi Ungaria. Proiectele finanţate sunt proiecte comune, cu partener transfrontalier şi implementate în baza principiilor partenerului lider de proiect şi a criteriilor comune.

Întâlnirile vor avea loc după următorul program:

28.03.2017 – CAREI – între orele 10:00-12:00

28.03.2017 – TĂȘNAD -Între orele 14:00-16:00

29.03.2017 – NEGREȘTI OAȘ – între orele 13:00-15:00

30.03.2017 – SATU MARE – între orele 12:00-14:00

31.03.2017 – ARDUD – între orele 12:00-14:00

”Pentru o bună organizare a acestor întâlniri, vă rugăm să alegeţi locaţia cea mai apropiată, sălile fiind de o capacitate de 20-30 locuri. Dacă nu reuşiţi să ajungeţi la întâlnirea din localitatea apropiată, la Satu Mare întâlnirea va avea loc în Sala Mare a Consiliului Judeţean Satu Mare”, se arată în comunicatul BRECO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.