Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Restricții de circulație pe teritoriul Ungariei

trafic-vama-Petea-1Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, despre faptul că în perioada 14.03.2017, ora 23.00 (ora României) – 15.03.2017 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15.03.2017 este declarată zi de sărbătoare naţională. Precizăm faptul că în intervalul orar menționat traficul de călători şi autoturisme se desfăşoară în condiţii normale.

În această perioadă, şoferii automărfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmatiei ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automărfare de pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ şi fluent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.