Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Un alt crater pe Podul Decebal. Unul uriaș (FOTO)

craterUn alt crater, unul imens, își face simțită prezența pe Podul Decebal din municipiul Satu Mare, la doar câțiva metri mai încolo, înspre intersecția Burdea, de craterul unde, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, o sătmăreancă și-a distrus o roată de la mașină.

Noul crater, care pare mai mare decât cel pomenit anterior, s-a dezvoltat într-o lucrare de plombare executată în trecut la o altă groapă. Craterul nou-apărut are aproape un metru lungime, circa o jumătate de metru lățime și cel puțin 15 cm adâncime, sau cel puțin aceasta se poate constata din fotografia trimisă de un cititor PortalSM. Cu alte cuvinte, dispune de toate calitățile necesare pentru a produce avarii serioase autoturismelor sătmărenilor care trec prin zonă. 

Dacă pentru groapa anterioară s-a spus că nu se poate interveni pentru o astupa deoarece era rece, pentru acoperirea acesteia se poate interveni fără nicio problemă, temperaturile de afară (10 grade) fiind ideale pentru o lucrare de plombare. 

Cititorii în acțiune – Portalul eşti tu! Ai surprins un accident sau un eveniment ce poate fi ştire? Trimite-ne imaginile pe [email protected] sau pe facebook.

crater1

10 comentarii

  1. un circotas Răspunde

    Apoi firma Vakond sau cum o chiama o fi reparat acasa poduri ca si la Satu Mare ?????????????? NNNNNUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU! La fel e drumul cu gropi facut spre CAREI!

  2. Tina Răspunde

    Multumim coica cu , c mic, pntr firma pe care ati adus-o cu ceva mica spaga, scriu aceste rinduri despre olteanul cel chelbos ca postacii oltenului chelbos dorm la ora asta

  3. Alin Dura Răspunde

    Se vede ca nu este pe portiunea reabilitata. Dar, sper ca vor astupa cat mai repede.

  4. vinzator de covoare Răspunde

    Traiasca domnul Coica cel mai oltean primar

  5. laurentiu Răspunde

    keserkeni nu poate nici macar sa supravegheze ca o REPARATIE sa fie de buna calitate 🙂

  6. IoBag Răspunde

    dorel de sătmar stroke again!

  7. IoBag Răspunde

    Așa se întâmplă când vine un dobitoc și refuză să organizeze licitație pentru întreținerea drumurilor, doar pentru că nu e campanie electorală! Mulțumim dorele … morții mă-ti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.