Ultima actualizare: azi, 13:39
Locale

Vicepremierul Shhaideh așteaptă un proiect serios pentru al treilea pod

al treilea pod satu mareVicepremierul Sevil Shhaideh a afirmat azi, cu ocazia vizitei sale la Satu Mare, că așteaptă un proiect serios în ceea ce privește al treilea pod peste Someș. 

””Am fost abordată în legătură cu podul, dar nu numai de actualul primar. Permiteţi-mi să reaminesc că acest pod este în dorinţa şi memoria cetăţenilor municipiului Satu Mare cel puţin de când sunt eu în fostul guvern, a fost o dorinţă permanentă. Rugămintea mea a fost, şi nu numai pentru dl primar de la Satu Mare, şi astăzi am aut o discuţie cu toţi primarii judeţului, nu a fost o discuţie politică cu condiţionalităţi, şi nici nu va exista vreodată în legătură cu proiectele autorităţile locale, ca toată lumea să îşi pregătească documentaţiile. Proiectele nu se dau pe alianţe, finanţările se dau pe proiecte şi pe documentaţii tehnico economice pregătite. Eu sper că acest proiect este pregătit, are toate avizele , astfel încât el să fie contractat. Noi mai avem o săptămână până pe 17 martie, în care aşteptăm toate autortăţile locale, nu numai cele din judeţul Satu Mare, să îşi depună solicitările către ministerul Dezvoltării şi pe urmă urmează partea de analiză şi de prioritizare a acestor investiţii”, a arătat viceprim-ministrul.

De asemenea, Sevil Shhaideh a mai precizat că are convingerea că proiectul pentru acest pod este bine documentat. 

“Şansa este din partea autorităţii locale. Eu ştiu de acest pod de cinci ani. Fiecare conducere a dorit acest pod, înţeleg că este dorinţa tuturor cetăţenilor, primarii nu vin cu dorinţe personale, este foarte dorită această investiţie şi va uşura multe evenimente la nivelul municipiului dacă această investiţie se va realiza. Aştept din partea autorităţilor locale o fundamentare serioasă şi un proiect serios în acest sens. Adică să depăşin stadiul de dorinţă, de discuţii, şi cred că prin atitudinea pe care guvernul nostru a avut-o faţă de judeţul Satu Mare am dovedit că ştim să ne aplecăm asupra proiectelor serioase din judeţul dvs.””, a afirmat viceprim-ministrul Sevil Shhaideh. 

 

8 comentarii

  1. Unu' Răspunde

    Noi așteptăm o demisie din partea premierului!

  2. xfiles Răspunde

    “am fost abordata de pod”?!?! wow si cum ati comunicat?in tatareste?si “pod” asta care te-a abordat cum e,spirit tanar si sprintar care baintuie malu somesului ?

  3. shuberek dixit Răspunde

    “priortituare”!? what? Giulsum fată nu esti la kurban-bairam sa “priortituezi”halca grasa de berbec catre burdihan.Esti vice-premier ,la naiba,vorbeste corect .Poțochi,Gabore sper ca nu ati tratat-o cu palincă!

    • shuberek dixit Răspunde

      A spus corect gacica ,prioritizare,chiar am vrut sa fiu sigur ca nu e chiar asa toanta si am dat pe alt site sa ascult inregistrarea.Portal sm varza again!Da’aia ca a fost abordata de pod a produs-o.

  4. matilda Răspunde

    fraierilor, va arde de mistocareala! sa vadem de ce sunt in stare alesii locali, ne vom trezi ca n-au documentatia completa sau bine facuta!!! iar pulimea satmareana va ramane sa viseze in continuare la nesfarsitttttttttttttttttttttttttt……la al III-lea poddddddddddddddddddd!!!!!!!!!!

    • Nohai Răspunde

      Fraiera a fost mă-ta ca s-a lăsat copulata de niște boschetari si uite ,ai ieșit tu ,o tută.

  5. Alin Răspunde

    Doamne prosti suntem… Delegatii chefuri mese pe banii nostri… Pod pe gat la fraierii din satmar… Doamne prosti suntem, meritam tot ce primim

  6. satmarean Răspunde

    Adică încă nu există un proiect serios??? Deși ni se tot promite podul în toate campaniile electorale din ultimii 20 de ani???!!!!!!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.