Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Sistemul de alarmare a populației, eficient pe jumătate. Concluziile PROCIV

Sistemul de alarmare a populației din județul Satu Mare este eficient doar pe jumătate. Doar una din două sirene din județ pot fi pornite în timp util, celelalte doar după 12 minute, când deja e prea târziu. Aceasta este principala concluzie care a reieșit în urma exercițiului național de protecție civilă – PROCIV 2017, desfășurat săptămâna trecută și la Satu Mare.

După cum se știe, în perioada 18-21 aprilie a.c., IGSU a declanșat, la nivel național, mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și au fost acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației.

În județul Satu Mare au fost verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.

La nivelul județului nostru există 164 astfel de mijloace tehnice de alarmare, dintre care 153 de sirene au fost acționate în cadrul exercițiului.

Din punct de vedere al acționării centralizate, 40 de sirene electronice pot fi comandate din dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,SOMEȘ” al județului Satu Mare, 11 sirene electronice și 40 electrice din punctul de comandă al municipiului Satu Mare, iar 73 mijloace necesită declanșare locală.

Referitor la timpul de răspuns în cazul acționării centralizate a sirenelor, acesta a fost de 2 minute, iar pentru cele cu acționare locală a fost de 12 minute. Adică jumătate dintre sirenele din județul Satu Mare pot fi pornite doar după 12 minute, când deja e prea târziu. Asta înseamnă că sistemul de alarmare este eficient doar pe jumătate.

Principala concluzie care a reieșit în urma acestui exercițiu vizează nevoia implementării unui sistem integrat de avertizare și alarmare a populației, care să permită în timp scurt acționarea unui număr mare de sirene și transmiterea prin intermediul acestora a mesajelor de tip voce cu recomandările pentru populație.

De asemenea, pentru creșterea semnificativă a gradului optim de acoperire s-a identificat necesitatea completării echipamentelor de avertizare și alarmare existente, respectiv centralizarea acestora pentru acționarea simultană, în caz de urgență.

În același timp, eficientizarea modului de înștiințare a populației asupra situațiilor de urgență de amploare și intensitate deosebite, conduce la nevoia de implementare a unor sisteme alternative de anunțare, respectiv de utilizare a unor sisteme de transmitere a mesajelor telefonice.

Reziliența comunității pentru a depăși urmările unor dezastre este consolidată prin pregătirea permanentă a autorităților responsabile cu managementul tipului de risc, în colaborare cu populația civilă, pentru atingerea dezideratului comun de îmbunătățire a capacității de reacție a unui stat în fața provocărilor.

4 comentarii

  1. oin Răspunde

    REZILIÉNȚĂ s. f. Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și valoarea inițială a ariei secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă. [Pr.: -li-en-] – Din fr. résilience.

  2. Un om Răspunde

    Dar ce facem cu subsolurile marcate cu semnul Protecției Civile care au devenit spatii de depozitare muraturi în urma compartimentărilor făcute de locatari, iar in caz de bombardamente sau alte motive de a intra acolo te asfixiezi de la…….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.