Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

FOTO. Accident grav la Satu Mare. O fetiță de 2 ani, rănită, la spital

Un accident grav de circulație, soldat cu rănirea unei fetițe de 2 ani, s-a produs în această seară în municipiul Satu Mare.

Surse judiciare au precizat pentru PortalSM că accidentul s-a produs în jurul orei 19.30, la intersecția străzilor Jocului cu Belșugului, din Micro 17. Șoferul care circula pe Jocului nu a acordat prioritate șoferului care se afla pe Belșugului.

În urma impactului a rezultat rănirea destul de gravă a unei fetițe în vârstă de 2 ani, aflată în mașina care circula pe Belșugului. La fața locului a ajuns o ambulanță SMURD care a acordat victimei primul ajutor.

Norocul fetiței a constat în faptul că se afla în scaun special destinat copiilor în autoturisme, altfel urmările ar fi fost mult mai tragice, mai ales dacă se ține cont de faptul că impactul a avut loc pe partea în care aceasta se afla.

Fetița a fost dusă la Urgențe unde, după ce a fost consultată, medicii au decis ca aceasta să rămână sub supraveghere medicală cel puțin până mâine dimineață la Spitalul Județean.

Cei doi șoferi au fost testați cu alcooltest-ul, rezultatul fiind zero. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.