Un accident stupid de circulație a avut loc în această dimineață, în jurul orei 7.30, pe aleea Oituz, din municipiul Satu Mare.
Potrivit locțiitorului purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare, Florentina Nagy, accidentul s-a produs încercându-se să fie evitat alt accident.
Șoferului care circula pe Aleea Oituz i-a fost tăiată calea de o altă mașină. Încercând să evite impactul cu aceasta, șoferul a tras prea tare de volan și a intrat într-o mașină parcată regulamentar.
Din fericire, nu au fost victime și nici pagubele materiale nu sunt însemnate. Șoferul vinovat de producerea accidentului s-a prezentat la Poliție singur pentru a semnala fapta.
Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului.