PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Finanțele își reiau mâine activitatea. Ce spun sindicaliștii

Finanțele își reaiau mâine activitatea. Funcționarii instituției se vor întoarce la birou după ce astăzi, la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice a avut loc o grevă spontană.

Președintele sindicatului Samfisc Satu Mare, Claudia Donca, a precizat pentru PortalSM că, cel puțin două zile, marți și miercuri, la Satu Mare se va lucra.

”Nu vrem ca din cauza noastră să fie categorii de oameni care să nu-și poată primi salariile sau să nu se poate desfășura anumite activități. De aceea, marți se va lucra cu program normal. Mirecuri, toți liderii de sindicat din țară ne vom duce la București unde vom avea o întâlnire cu ministrul Finanțelor. În funcție de rezultatele acestor discuții angajații din Finanțe vor decide dacă vor mai relua sau nu activitatea începând de joi. Cert este că, cel puțin marți și miercuri la Satu Mare se va lucra”, a declarat Claudia Donca.

Liderul de sindicat a mai precizat că acțiunea de astăzi nu a fost organizată de sindicat ci a fost vorba despre o grevă spontană.