Guvernul a publicat în Monitorul Oficial lista cu persoanele care vor fi expropriate în vederea realizării centurii de ocolire a municipiului Satu Mare.
În total este vorba despre exproprierea a 950.645 mp de teren intravilan şi extravilan, valoarea totală a despăgubirilor fiind de 18.569.929,48 lei.
Dacă în unele cazuri este vorba despre suprafeţe mari care implică şi sume mari, în unele cazuri suprafeţele sunt mici, dar şi sumele ce vor fi acordare.
Astfel, un sătmărean primește 50 de lei pentru 5 mp de teren extravilan. Printre cei mai “norocoşi” expropriaţi se află un bărbat care primeşte 432.350 lei pentru 43235 mp de teren extravilan.
Primăria Ardud va primi o despăgubire de 3,24 lei (trei lei şi 24 de bani) pentru o suprafaţă de 3 mp de teren arabil extravilan.
O societate comercială a primi 3.080.025 lei pentru o suprafaţă de 15.795 mp de teren intavilan.
Lista cu proprietarii şi terenurile poate fi descărcată aici: lista exproprieri satu mare