Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Pistoale și muniție, descoperite într-un autoturism la Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au descoperit, într-o autoutilitară condusă de un cetățean român, 5 pistoale și muniții (4 din ele din categoria armelor letale supuse autorizării), pe care acesta a încercat să le introducă ilegal în țară.  

În data de 14 aprilie a.c., în jurul  orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul român A.C., în vârstă de 42 ani, din județul Satu Mare, conducând o autoutilitară marca Mercedes Benz. Din primele verificări s-a constatat faptul că acesta transportă diverse bunuri second-hand.

Pe timpul controlului, polițiștii de frontieră au descoperit într-o cutie, 5 pistoale de diferite mărcii, 4 dintre acestea din categoria armelor letale supuse autorizării, 7 încărcătoare și muniție aferentă acestora, pentru care bărbatul nu deținea documente legale.

Polițiștii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, la finalizare urmând a fi dispuse masurile legale  ce se impun.

Armele, încărcătoarele și muniția au fost ridicate în vederea confiscării de polițiștii de frontieră, acestea fiind predate Serviciului Arme şi Muniții din cadrul I.P.J. Satu Mare în vederea continuării cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.