Membrii trupei Voltaj şi-au rememorat în concertul de sâmbătă seara de la Satu Mare despre concertul lor din urmă cu 15 ani când totul s-a terminat la spital după ce scena s-a prăbuşit peste ei.
Solistul trupei, Călin Goia, a povestit că după această păţanie a apărut chiar o piesă.
“Acum 15 ani, după păţania pe care am trăit-o aici al voi, a apărut o piesă care a spus aşa: Am asă trec şi peste asta, ceva fi va fi. Aşa a fost, am trecut peste”, a spus Călin Goia.
În anul 2012, bateristul trupei, Oliver Sterian, aflat pe partea din spate a scenei, a fost lovit la cap de una din schelele metalice, în zona cefei şi a arcadei. El a fost transportat la spital în stare de şoc, unde şi-a revenit după câteva ore.
Din cauza ploii, s-a acumulat apă pe prelata scenei, iar acoperişul s-a prăbuşit.
Sperietura a fost însă mare, concertul oprit şi amintirile au rămas pe viaţă.
Sunteti siguri ca a fost in 2012? Mai informativa putintel!!
“Am asă trec şi peste asta” asta ce vrea sa insemne?
Numai profesionalism nu vedem pe pagina asta!
2012 sau 2002?