PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Gabriel Leş a predat comanda Ministerului Apărării. Mesajul de final de mandat

Sătmăreanul Gabriel Leș a predat astăzi comanda Ministerului Apărării Naționale (MApN) colegului său de partid, Adrian Țuțuianu. Gabriel Leș își va continua activitatea la Bucureşti din fotoliul de senator.

Astăzi închei mandatul de ministru al Apărării Naţionale, pe care îl predau colegului meu Adrian Ţuţuianu.

Cei care mă cunoaşteţi ştiţi că sunt un om realist, un om de echipă. Poziţiile de demnitate publică pe care le-am ocupat de-a lungul timpului au fost onorante pentru mine şi mi-am asumat cu seriozitate atribuțiile funcțiilor, am contribuit cu toată energia la împlinirea obiectivelor echipei. Aceste funcții încredințate au reprezentat pentru mine punți pentru demararea unor proiecte importante, prin care mi-am exprimat viziunea şi am adus plus valoare în administraţia publică, locală sau centrală, în care am activat.
Importantul portofoliu al apărării, pentru care am fost mandatat timp de șase luni în GuvernulRomâniei, a însemnat pentru mine oportunități fructificate pentru minister, pornirea sau deblocarea unor proiecte ce păreau demult stagnate, dar şi depășirea unor situaţii-limită, pe care le-am gestionat împreună cu echipa de conducere a ministerului.

Aprobarea în Parlamentul României a celor opt programe esențiale de înzestrare a Armatei, corecturile promovate pe segmentul financiar în domeniul drepturilor militarilor activi dar și în rezervă, prin majorarea pensiilor militare, completarea Ghidului Carierei Militare, adoptarea normelor metodologice ale statutului rezervistului voluntar, modificarea normelor metodologice a prevederilor Legii privind veteranii de război, modificarea Legii 346, consolidarea dimensiunii UE – NATO, prin vizite importante ale omologilor polonez şi britanic, pregătirea vizitei în SUA (din păcate nu s-a mai concretizat), pregătirea documentaţiilor de finanţare europeană în cadrul proiectului Crucea Caraiman sau coordonarea demarării modernizării stadionului Steaua sunt doar câteva repere care îmi vin acum în minte.

Nu pot spune că nu am regrete. Sigur că puteam face mai mult de atât sau mai bine. Dar acestea mi le asum cu responsabilitate şi sunt convins că noul mandatar al portofoliului va crea cadrul optim pentru a continua programele şi proiectele pe care Armata română le aşteaptă şi de care are nevoie.

Am cunoscut mulți oameni valoroși în armata noastră și le mulțumesc fiecăruia dintre ei pentru modul în care și-au servit sau își servesc Țara. Un gând special vreau să transmit, în aceste momente, în particular, veteranilor de război, atât celor care au supraviețuit ultimei conflagrații mondiale, cât și celor din teatrele de operații. Văzând toate acestea, nu pot spune decât că sunt norocos că viaţa mi-a oferit a vedea şi un alt sens: să fim recunoscători pentru tot ceea ce avem şi să mulţumim pentru asta.
Vă mulţumesc și vouă, celor ce aţi rămas conectaţi la conţinutul acestei pagini, şi îmi doresc din tot sufletul să rămâneţi alături de Armata noastră, aşa cum aţi demonstrat până acum. Misiunea mea continuă, ca ales al sătmărenilor în Senatul României, şi îmi voi continua munca pentru comunitatea din care provin”, a transmis Gabriel Leș pe pagina sa de Facebook.

 

Exit mobile version