Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Kereskenyi: Mega Mall-ul NEPI este foarte aproape. Mai aşteaptă un aviz

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă că firma care construieşte Mega Mall-ul NEPI mai are nevoie de un aviz pentru a putea depune documentele la Consiliul Local în vederea obţinerii Planului Urbanistic Zonal.

El a arătat că după mai mulţi ani de promisiuni, acum s-a reuşit să se ia măsuri concrete, şi anume s-au făcut schimburi de teren pentru a putea demara investiţia.

“Investiția a primit avizul de mediu, urmează ca într-o săptămână  să primească avizul de la Apele Române și pe urmă poate depune documentația Planului Urbanistic Zonal pentru aprobare. Este foarte aproape, cred că poate să intre în ședința din luna iulie investiția mult dorită de sătmăreni”, a declarat edilul.

 

Un comentariu

  1. GB Răspunde

    Mult dorit-am eu ceva
    În străfunduri mă rodea,
    Mă topea, mă consuma
    Nu știam: NEPI era!

    Și de vorba Primului
    Liniștit acum mă pui,
    Să trăiesc în armonie
    Cu orașul și cu mine.

    Gânduri negre risipite
    Lasă locul la ispite,
    Shoping, promenadă, fun
    Să mai zici ca nu e bun.
    “Mă închin”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.