PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. În 15 luni, opt străzi de pământ din Satu Mare vor primi asfalt

Miercuri, 30 august, Primăria Municipiului Satu Mare a predat către firmele executante amplasamentul pentru lucrarile de modernizare a străzilor de pământ Merilor, Ferăstrău, Mașiniștilor, Ceferiștilor, Al. Vlahuță, Bixadului, Livada, Locomotivei.

După predarea de amplasament, firmele pot demara etapa de proiectare pentru care au la dispoziție 3 luni. La predarea amplasamentului au fost prezenți reprezentanți ai firmei executante, cât și persoane din partea furnizorilor de servicii, având în vedere că, proiectul de modernizare presupune inclusiv lucrări la rețelele de apă-canal și gaz, pe lângă lucrările la carosabil, trotuare, borduri, canal tehnic, accese pe proprietățile private.

Termenul de execuție al lucrărilor este de 15 luni pentru fiecare stradă, dintre care 3 luni sunt alocate pentru proiectare și 12 luni pentru execuția efectivă. În acest an se va executa etapa de proiectare, iar lucrările efective vor fi demarate în cursul anului 2018.

Exit mobile version