Criminalul din Negreşti Oaş a fost arestat pentru 30 de zile de către magistraţii sătmăreni. Ioan Petre Crişan (FOTO), din Vama, este acuzat că l-a ucis cu sânge rece pe Cristian Surd, la Ziua Oraşului Negreşti Oaş. El are doar 19 ani, iar victima, 18. Potrivit procurorilor, el a vrut să se răzbune care l-a lovit anterior, dat l-a confundat cu tânărul din Călineşti Oaş, pe care l-a şi omorât cu o lovitură de obiect ascuţit în zona inimii.
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au formulat referat cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului CRIŞAN IOAN PETRE, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, prev. de art. 188 al.1 C. pen. şi tentativă la omor, prev. de art. 32 C. pen. rap.la art. 188 al.1 şi 2 C. pen. cu aplic.art. 38 al.1 C. pen.
În referatul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 20.08.2017, în jurul orei 0,30, suspectul Crişan Ioan Petre, pe fondul consumului de alcool, aflându-se în zona parcului central din oraşul Negreşti Oaş, jud. Satu Mare unde se desfăşurau diferite activităţi ocazionate de „ Zilele oraşului Negreşti Oaş ”, a intrat în conflict cu numitul Pop Ionuţ care i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona arcadei.
Fiind într-o stare de beţie avansată, suspectul Crişan Ioan Petre a căutat să se răzbune pe agresorul său, astfel că pe acest fond nervos a intrat într-un conflict verbal cu numiţii Surd Cristian Adrian Dumitru şi Ciora Vasile Dănuţ, persoane care se aflau în incinta parcului din localitate, ei fiind confundaţi de către suspect cu agresorul său.
- În aceste împrejurări, suspectul Crişan Ioan Petre i-a aplicat numitului Surd Cristian Adrian Dumitru (foto) o lovitură în zona inimii cu un obiect ascuţit tă În urma acestei lovituri, numitul Surd Cristian Adrian Dumitru a suferit sângerări abundente, la scurt timp survenind decesul acestuia.
- Cu aceeaşi ocazie, suspectul Crişan Ioan Petre i-a aplicat o lovitură similară în zona pieptului, cu acelaşi obiect ascuţit tăietor şi numitului Ciora Vasile Dănuţ, lovitură de o intensitate mai redusă, astfel că persoana vătămată a scăpat cu viaţă, fiind internată la Spitalul Negreşti Oaş.
Prin ordonanţa din 21.08.2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului CRIŞAN IOAN PETRE, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, prev. de art. 188 al.1 C. pen. şi tentativă la omor, prev. de art. 32 C. pen. rap.la art. 188 al.1 şi 2 C. pen. , cu aplic.art. 38 al.1 C. pen.
Referatul împreună cu dosarul cauzei a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare.
La efectuarea cercetărilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare – Serviciul de Investigaţii Criminale.