Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor a convocat marți, 29 august, o ședință cu proiectantul, executantul și dirigintele de șantier pentru a găsi o soluție pentru deblocarea lucrărilor de pe Podul Decebal. La ședință au participat viceprimarul Adrian Albu și administratorul public, Maskulik Csaba.
După discuțiile purtate pe șantier și apoi la sediul Primăriei municipiului Satu Mare, toate părțile implicate au ajuns la un numitor comun pentru ca lucrările să fie reluate începând de joi, 31 august.
Aceasta este promisiunea pe care conducerea Primăriei municipiului Satu Mare a obținut-o atât de la firma care execută lucrările pe pod, de la proiectant și de la dirigintele de șantier. Firma Drum Inserv Zalău și-a luat angajamentul ca să finalizeze lucrarea începută pe rampa podului în termen de 27 de zile.
“Proiectantul, dirigintele de șantier și executantul ar trebui să conlucreze mai bine. Suntem în 2017, nu cred că nu există soluții. Lucrarea trebuie executată rapid și de calitate. Apucați-vă de lucru și să terminăm odată bâlciul!”, a declarat în cadrul ședinței, primarul Kereskényi Gábor.