Astăzi, miercuri, 13 septembrie, în centrul orașului Negrești-Oaș, a avut loc ceremonialul militar ce a marcat Ziua Pompierilor, ziua salvatorilor noștri, ai sătmărenilor.
La ceremonialul militar au participat oficialități ale județului Satu Mare, primari ai unităților administrativ teritoriale unde Inspectoratul pentru Situaţii de Ugenţă “Someş” Satu Mare are efective, comandanţi și șefi ai unităţilor militare aparţinând Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică si Siguranță Națională din județul Satu Mare, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate si descentralizate județene, cadre active, în rezervă si retragere aparținând Inspectoratului General pentru Situaţii de Ugenţă.
Unul dintre cele mai importante momente a fost reprezentat de ceremonia de înaintare în grad înaintea expirării stagiului minim a 6 cadre militare, respectiv acordarea de premii și plachete aniversare.
Mai apoi, după alocuțiunile rostite de oficialități a avut loc, pe acordurile fanfarei Municipale Baia Mare, în premieră în orașul Negrești Oaș, o paradă militară cu defilarea personalului şi tehnicii aflate în dotarea Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă ”SOMEȘ” al județului Satu Mare. Au fost prezentate atât echipamente de stingere fabricate în anul 1885, cât şi ultimele noutăţi ale tehnicii de intervenţie.
La final, cei prezenți au avut ocazia să asiste la un exerciţiu demonstrativ, unde au putut observa modul de acţiune al serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă în cazul intervenţiei la accidentele rutiere şi incendii.