Ultima actualizare: azi, 10:34

Locale

GALERIE FOTO&VIDEO. Descarcerare în Negrești. Pompierii au făcut paradă

Astăzi, miercuri, 13 septembrie, în centrul orașului Negrești-Oaș, a avut loc ceremonialul militar ce a marcat Ziua Pompierilor, ziua salvatorilor noștri, ai sătmărenilor. 

La ceremonialul militar au participat oficialități  ale județului Satu Mare, primari ai unităților administrativ teritoriale unde Inspectoratul pentru Situaţii de Ugenţă “Someş” Satu Mare are efective, comandanţi și șefi ai unităţilor militare aparţinând  Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică si Siguranță Națională din județul Satu Mare, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate si descentralizate județene, cadre active, în rezervă  si retragere aparținând Inspectoratului General pentru Situaţii de Ugenţă.

Unul dintre cele mai importante momente a fost reprezentat de ceremonia de înaintare în grad înaintea expirării stagiului minim a 6 cadre militare, respectiv acordarea de premii și plachete aniversare.

Mai apoi, după alocuțiunile rostite de oficialități a avut loc, pe acordurile fanfarei Municipale Baia Mare, în premieră în orașul Negrești Oaș, o paradă militară cu defilarea personalului şi tehnicii aflate în dotarea Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă ”SOMEȘ” al județului Satu Mare. Au fost prezentate atât echipamente de stingere fabricate în anul 1885, cât şi ultimele noutăţi ale tehnicii de intervenţie.

La final, cei prezenți au avut ocazia să asiste la un exerciţiu demonstrativ, unde au putut observa modul de acţiune al serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă în cazul intervenţiei la accidentele rutiere şi incendii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.