La Teatrul de Nord Satu Mare se muncește cu spor pentru spectacolele din acestă nouă stagiune care are în prim plan titluri importante și actori deja consacrați și apreciați, nu doar pe plan local, cât și pe plan național.
Secția română deschide această stagiune cu piesa “Revizorul” care va avea avanpremiera vineri, 27 octombrie la ora 19.00 , în timp ce premiera este programată duminică, 29 octombrie la ora 19.00.
Secția maghiară a înscris deja un succes în acest sens, performanța actorilor din piesa “Casa Bernardei Alba” fiind aplaudată îndelung la scenă deschisă, în deschiderea stagiunii pe 13 octombrie.
Instituția Teatrului propune și anul acesta spectacole pentru toate categoriile de vârstă. Piesele îmbracă o abordare nouă și în același timp plină de suspans, așa încât, Teatrul de Nord dorește să stârnească și în această nouă stagiune interesul și simpatia publicul sătmărean, deja nerăbdător să vadă spectacolele la care actorii au muncit câteva luni de zile.
Bineînțeles că, și cei mici vor fi în prim plan și special pentru ei se vor pune în scenă o serie de spectacole, două dintre ele fiind prezentate de către Teatrul Municipal Baia Mare.
Programul detaliat al stagiunii Teatrului de Nord Satu Mare este afișat pe site-ul oficial al instituției: www.teatruldenord.ro , iar biletele pentru spectacole se pot găsi la Casa de bilete de pe strada Horea.
Spectacolele și evenimentele organizate de Teatrul de Nord Satu Mare sunt sprijinite financiar de Primăria Municipiului Satu Mare, municipiul Satu Mare fiind singura reşedinţă de judeţ din România care are în subordine un teatru cu două secţii şi o filarmonică.
Sursa – Primăria Satu Mare
Unde ati gasit poza asta a teatrului, bai ?
Din arhiva. 😉 Este departe centrul , sa ne faca o poza actuala… :-)))
@all :parca e mai interesant asta decat poza!
Inca nu-i taiata panglica inaugurala!Nu s-a hotarat ce mester primar sa ia foarfeca in mana!
REVIZORUL
după Nikolai Vasilievici Gogol
Duminica 29 Oct 2017 19:00
Vineri 27 Oct 2017 19:00
Avanpremieră – în afara abonamentelor
Marti 31 Oct 2017 19:00
spectacol în afara abonamentelor
Duminica 5 Nov 2017 19:00
abonament ”Vasile Savinescu”
Mult mai interesant decat poza – este adevarat…Dar din pacate nu prea e’ la moda umbalul la teatru’. Mare pacat… 😉
na ,drace ca trebuie sa fiu de acord cu tine!Asa-i din nefericire!
ps.chiar vb. de mersul la teatru!
Da , am înţeles şi din prima… 🙂
Cândva tot timpul era plin sala, indiferent cine şi ce juca. Acuma suflă vântul – dar să sperăm,ca odată cu renovarea ajungem la “normalitate” … :-))