UPDATE Accident Apateu. La data de 15 octombrie, la ora 19.52, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare, au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Apateu, soldat cu victime omenești.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit, că o femeie, de 28 de ani, din localitatea Satu Mare, a condus un autoturism în localitatea Apateu, iar pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare în mers, a accidentat grav un bărbat, de 65 de ani, din localitate, care se deplasa într-un scaun cu rotile pe partea carosabilă, acesta din urmă fiind transportat cu ambulanța la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, astfel că s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției și vătămare corporală din culpă.
Sursa – IPJ Satu Mare