Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Ei sunt polițiștii eroi. Au intrat în apartamentul în flăcări după două victime

În această noapte, în jurul orei 00.10, agent de poliție Cherecheș Ionuț și agent șef adjunct de poliție Antim Benchiș, ambii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare, în timp ce se aflau de serviciu, și-au riscat viața pentru a salva două persoane dintr-un apartament în flăcări.

La data de 3 noiembrie, la ora 00.10, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați prin apelul de urgență 112 despre faptul că într-un apartament situat pe strada Dariu Pop din municipiul Satu Mare s-a declanșat un incendiu.

Ajunși la fața locului, polițiștii au observat că din balconul unui apartament ieșeau flăcări și au aflat că în acesta se aflau două persoane, astfel că până la sosirea echipajelor I.S.U. Satu Mare aceștia si-au pus viața în pericol și au intrat în apartamentul unde se propagau flăcările pentru a scoate persoanele aflate în acesta.

În holul apartamentului menționat au găsit două persoane de sex masculin, căzute pe podea și care nu se puteau deplasa singure, astfel că au procedat la scoaterea persoanelor din apartament întrucât în acesta era o cantitate mare de fum și se manifestau flăcări, ulterior incendiul fiind lichidat de echipajele I.S.U. Satu Mare ajunse la fața locului.

Ambele persoane, doi bărbați de 77, respectiv 53 de ani, din municipiul Satu Mare, au fost preluați de echipajul medical și transportați cu ambulanța la spital.

Reamintim că în vara anului trecut, agent șef adjunct de poliție Antim Benchiș s-a făcut remarcat participând la o acțiune amplă în județul Constanța, în urma căreia au fost reținuți mai mulți traficanți de droguri.

De asemenea, Antim Benchis s-a mai facut remarcat dupa ce a scos pistolul la fiul unui om de afaceri care a vrut sa il raneasca cu masina pe trotuarul din fata hotelului Dacia.

 

3 comentarii

  1. oin Răspunde

    bine ca nu-s batman si robin

  2. popescu dan Răspunde

    Felicitari baieti! .Ati avut un profesor bun care din pacate s-a pensionat;probabil ca elevii isi depasii mentorul

  3. Una Răspunde

    Bravo. Felicitări celor doi polițişti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.