Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

UPDATE. Peste 200 de persoane au protestat la Satu Mare

Peste 200 de sătmăreni au protestat în această seată împotriva Guvernului și împotriva Partidului Social Democrat. Protestatarii s-au reunit la sediul PNL, de unde, sub conducerea lui Adrian Albu, preşedintele formaţiunii din Satu Mare, au pornit spre Palatul Administrativ, unde au scandat lozinci împotriva guvernului.

Acţiunile au loc în toate judeţele ţării. PNL şi USR au depus astăzi o moţiune de cenzură prin care cer demiterea Guvernului Tudose, pentru a opri distrugerea economiei şi scoaterea României din UE, afirmând că demiterea Guvernului trebuie să ducă la abogarea OUG care au generat „haosul fiscal”.

“Iresponsabilitatea, prostia şi ticăloşia sunt puse împreună de Dragnea şi camarila sa într-o combinaţie letală, care nu poate conduce România decât spre dezastru!”, se arată în moţiune. “Poate pe dumneavoastră, domnule Dragnea, domnule Tudose, vă umflă râsul în sinea voastră, gândindu-vă la ce potlogărie faceţi. Dar pe români îi umflă plânsul când se uită în buzunar şi constată că toate preţurile cresc, ratele la fel, salariile scad sau, în cel mai fericit caz, rămân aceleaşi, contribuţia la Pilonul 2 de pensii scade, iar impozitele şi taxele cresc”, se mai spune în documentul opoziţiei.

20 comentarii

  1. Gyuri Răspunde

    Fără supărare dar “haosul fiscal” este la concurenţă cu haosul măririlor de salarii din administraţiile locale.Oare Albu cum se simte cu cei 11 000 lei(brut) primiţi de la primărie.Sigur se simte bine şi crede că-i merită.Ce face pentru asta?Aproape nimic.Suntem o ţară de rahat.

  2. Falco Răspunde

    Domnu Albu face bine, când e de luat bani….. Hurrraaaaaa!!!! În rest, pozează în mare apărător al cetățenilor!!

  3. Reflecta Răspunde

    Albu nu ia scos în strada cînd le_au crescut lefurile.Frate dacă te uiți la ala cu megafonul îți dai seama cine sunt liberalii,toți o apa și un pămînt.

  4. Roman Răspunde

    Vai vai lipsesc marii deontologi si liberali doctorii de dinți care au peotestat pe la UPU visând să devină directori de spital împinși de la spate de marele Coica .

  5. Cetățeanul turmentat Răspunde

    Care zeci? În ultimele două poze se pot număra 18 persoane, deși e posibil să fie una-două persoane care n-au intrat în cadru!

  6. the final countdown Răspunde

    Cine spune ca acolo au fost doua sute, i-a numarat de 3 ori si inca mai numara si acum daca nu s-o fi oprit…

  7. obiectiv Răspunde

    Demonstraţiile acestea sunt necesare faţă de ce se tâmpenii face guvernul.Dar nu cu Albu,pt. Dumnezeu…

  8. titu msaors Răspunde

    Da Albule, de nevasta-ta nu zici nimic?Albule nu zici nimic de jocurile de la finante? Albule de amanta ta nu zici nimic? Albule de amantul nevestei tale nu zici nimic? Albule esti un duplicitar care ai facut blat toata viatia ta, Albule esti o rusine.

    • Felix Răspunde

      Ca de obicei, arunci venin ori de cate ori ai ocazia. Mai bine l-ai pastra in Cosul cu vipere!

  9. matroz Răspunde

    Amendati piticul ala ce calca florile!Rus si Feher s-au dus sa-si vada locurile de munca,daca nu au disparut?Usor ca se intampla……

  10. Zambaretul Răspunde

    Psd=pnl. Si astea vor ciolanul. Bateti-va coasa mai incolo

    • Unu' Răspunde

      Îi confunzi pe pnl-iști cu cei de la alde!
      Ăia se pupă-n bot cu javrele comunste și cu hamsterii cu mustață din specia livius dragneafost!

  11. ROMAN Răspunde

    Tusea si junghiul s-au trezit.E timpul favorabil lor.

  12. hamster Răspunde

    Frumos, taranul a calcat iedera. Sper ca ti-au puscat cei de la locala o amenda.

  13. Take Răspunde

    Nu stiu unde ati numarat voi peste 200, eu am numarat 130-140.
    PS: Cu tot cu aia adusi pe bani.

  14. Decebal Răspunde

    De ce trebuie să picam, noi oamenii de rand, mereu la mijloc între cele doua state paralele ale voastre? Deoarece va votam, va răbdam, suntem manipulați și manipulabili, cinstiti, corecți? Ce aveți cu noi și cu viitorul copiilor noștri?

  15. InimaDeLeu Răspunde

    Oare sub raspunderea carei autoritati ar cadea verificarea faptului ca Albu a adus oameni din cantina sociala din Satu Mare si asistatii sociali din comunele si satele cu primar liberal pen acesti oameni ?
    Ei nu au vrut sa protesteze, ei nici nu stiu ce e o motiune de cenzura, au fost obligati si santajati sa mearga acolo!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.