PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Noi imagini de la Moftin: Pompierii depun eforturi uriașe. Se eliberează zona

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare continuă lupta cu flăcările de la sonda de gaze de la Moftin. Zeci de pompieri se află și acum la fața locului și continuă misiunea de menținere a siguranței în zonă.

Potrivit ultimelor informații, flacăra se menține intactă, însă reprezentanții ISU îi asigură pe cetățenii din Moftin că situația este sub control. În aceste momente, pompierii eliberează zona pentru ca totul să fie pregătit în cazul în care se decide că este momentul marii intervenții de lichidare a incendiului.

Nu se știe cu exactitate când se va interveni pentru stingerea focului, însă echipele sunt pe poziții, iar zona va fi pregătită pentru asaltul final.