Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Liderii PSD anunță: 86 de milioane de lei pentru Centura Sătmarului în 2018

În cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi la sediul Partidului Social Democrat din municipiul Satu Mare, conducerea social-democrată a vorbit despre efectele guvernării PSD la Satu Mare. Întâi de toate, social-democrații au scos în evidență Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care Sătmarul a primit 170, respectiv 139 de milioane euro. De asemenea, liderii PSD au anunțat noi fonduri pentru Centura Sătmarului.

Prezent la conferința de presă, deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, a declarat că, în urmă cu 2 săptămâni, la comisia de Buget Finanțe a fost dezbătut proiectul pe anul 2018, și anume, fonduri de 86 de milioane de lei pentru Centura Sătmarului, repsectiv 20 de milioane de lei pentru Centura Careiului.

Președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, a ținut să precizeze implicarea Guvernului în proiectul celui de-al treilea pod peste râul Someș, cea mai mare investiție din România.

3 comentarii

  1. Ciprian Răspunde

    Satmarenii sunt deja stresați de atâtea stiri si promisiuni despre Centura care refuză să mai apara…

  2. Alifia Răspunde

    Mereti ma la betesig, lingvistilor! De fapt, voi sunteti limbisti!

  3. Nicolae Răspunde

    @ Alifia, apreciez la tine ca nu esti “lingvista”…………..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.