Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Șase migranți, cu taxiul prin Satu Mare. Identificați la Vama Petea

Grup de migranți, cu taxiul prin Satu Mare. Poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Satu Mare au depistat șase cetățeni irakieni, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În seara zilei de 12 decembrie, polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Satu Mare au organizat și desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale.

Astfel, în jurul orei 19.30, pe o stradă din municipiul Satu Mare, lucrătorii noștri au observat un grup de șase cetățeni de origine afro-asiatică. Ulterior, grupul s-a dispersat și persoanele s-au urcat în două taxiuri, care au fost monitorizate de polițiștii de frontieră.

Ajunse în zona adiacenta punctului de trecere a frontierei Petea, persoanele au coborât din taxi-uri, iar polițiștii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare, în cooperare cu cei de la SPF Petea, au procedat la legitimarea acestora si conducerea la sediul STPF Satu Mare, pentru verificări.

În urma cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt șase cetățeni din Irak, cu vârste cuprinse între 19 şi 41 de ani, toți fiind solicitanţi de azil în ţara noastră. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să treacă ilegal granița, cu scopul de a ajunge într-o țară din Spațiul Schengen.

Cetăţenii irakieni sunt cercetați de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Sursa – Politia de Frontiera

Un comentariu

  1. The King Răspunde

    Normal ca vroiau sa treaca dincolo.
    Ce sa faca aici…tara de cacat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.