PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Incendiul de la Moftin s-a stins. Pompierii, pregătiți să îl reaprindă

Incendiul de la Moftin s-a stins. În această seară, cetățenii din zonă au fost informați despre faptul că flacăra s-a oprit, dar și despre strategia ce urmează a fi adoptată în continuare.

În această seară a avut loc o nouă întâlnire cu cetățenii din comuna Moftinu Mare. Inspectorul General al IGSU și președintele companiei canadiene, care deține în concesiune perimetrul pe care se află sonda Moftinu 1001, au prezentat comunității operațiunile desfășurate până în prezent, au explicat strategia care urmează să fie adoptată în vederea închiderii sondei și au readus asigurări privind siguranța cetățenilor.

Pe parcursul întâlnirii s-a explicat faptul că în prezent, flacăra este stinsă, din cauza volumului mare de apă care este eliminată din pământ și că zona este atent monitorizata, facandu-se măsurători specifice privind emisiile de gaz, iar în momentul în care se va depista o emisie de gaze, se va recurge la reaprinderea flăcării de către personalul prezent la fața locului.

Când flacăra va fi reaprinsă, cel mai probabil se vor produce anumite bubuituri destul de puternice, însă care nu vor reprezenta niciun pericol pentru locuitorii din zonă.