Ultima actualizare: ieri, 20:42
Locale

FOTO. Polițist din Satu Mare condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare

Polițist din Satu Mare condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare. Agentul de poliție Cosmin Man a fost arestat după o acțiune a DNA.

Marți a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare de Curtea de Apel Oradea iar ieri a fost ridicat de polițiști și depus în Penitenciarul Satu Mare, unde îşi va efectua pedeapsa.

“Contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă sporul fix şi obligatoriu de 8 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare), urmând ca inculpatul MAN COSMIN VASILE să execute în regim de detenţie pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare”, se arată în sentinţa obținută de PortalSM.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Cosmin Man, la data faptelor agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
În perioada aprilie-decembrie 2016, inculpatul Cosmin Man, în calitate de agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, a pretins de la o persoană cercetată într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „amenințare” (martor în cauză) să achite contravaloarea unui teren de 1.400 mp cu o valoare de circulație de aproximativ 19.600 euro de euro, ce urma să fie achiziționat de polițist în perioada imediat următoare.

Pe fondul refuzului exprimat de proprietarul acelui teren de a-l înstrăina, în cursul lunii decembrie 2016, inculpatul Man Cosmin Vasile a pretins aceleiași persoane să-i transfere proprietatea unui teren de 800 mp, în valoare de aproximativ 11.200 euro, situat în imediata vecinătate a locuinței acestuia, fără ca polițistul să achite prețul respectiv.

În compensație, inculpatul Man Cosmin Vasile l-a asigurat pe martor că va întocmi cu celeritate un referat cu propunere de clasare a cauzei în care acesta din urmă era cercetat, lucru pe care l-a și făcut ulterior.

În continuare, inculpatul i-a promis aceleiași persoane că va interveni pe lângă procurorul de caz, față de care a lăsat să se creadă că are influență, pentru ca acesta să emită cât mai repede o soluție favorabilă martorului.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.

Iniţial, Tribunalul Satu Mare l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, dar poliţistul a făcut recurs.

6 comentarii

  1. gheorghe Răspunde

    Care judecator sunt normali?…NICIUNUL nu a dat cat trebuia…..Era normal sa primeasca vreo zece ani cu executare.Asta ca sa se invete minte toti sarlatanii si hotii care sunt platiti din banul public ca sa ne apere de hoti si sa-i prinda pe cei care se ocupa cu tot felul de ilegalitati.Ei in schimb avand timp berechet(doar lucreaza la STAT!!!)se ocupa cu tot felul de afaceri veroase si trafic de influenta.Individul va face maxim un an si opt luni si va iesi de la mititica reabilitat si EXPERIMENTAT,va sti cum sa procedeze ca sa nu-l mai prinda….colegii! Nu este exclus sa-l vedem angajat din nou la (STAT….)poate chear in politie sau jandarmerie…..ori pe la primarieeeeee….Sa auzim de bine!!!

  2. Bula Răspunde

    Vasile daca te duci asa epilat vei fi c***a penitenciarului.

  3. Horti Răspunde

    Toti, absolut toti din politie sunt Corupti.
    Dracu sa le ia odata, jegosilor!!

  4. Toto Răspunde

    Așteaptă-l pe Bota, vine în curând

    • viorica Răspunde

      Pacat ca nu si-a facut intre timp o cariera politica in partidul de guvernamant , poate scapa cu suspendare. Dupa ce isi ispaseste pedeapsa il asteptam direct intr-o functie de conducere in guvernul PSD , daca va mai exista pana atunci . Penalii tot timpul au solutii constructive pentru binele natiunii . Pana atunci ii dorim sedere cat mai placuta in puscarie , loc unde ar trebui sa ajunga toti coruptii . Felicitari instantelor de judecata care au dat o sentinta pe masura !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.