Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Poliţiştii au dat 320 de amenzi la Satu Mare, în minivacanţa de Revelion

380 de polițiști, peste 200 intervenții la evenimente, aproape 320 de sancțiuni contravenționale, o singură concluzie: se continuă trendul de creștere a siguranței comunității, din ultimii ani, pe fondul descreșterii volumului criminalității.

În perioada 30 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, aproape 100 de polițiști au acționat zilnic, în schimburi, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică.

Structurile de poliție au intervenit la 200 de evenimente, din care 176 sesizate prin SNUAU 112.

Au fost sesizate 70 de infracțiuni, dintre care 17 au fost constatate în flagrant delict.

Se continuă astfel trendul de creștere a siguranței comunității din ultimii ani, volumul criminalității fiind în descreștere.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 320 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală depășește 77 500 de lei.

Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale Poliției Române, context în care polițiștii rutieri acționează permanent pentru prevenirea accidentelor de circulație, principalul scop fiind diminuarea riscului rutier.

Astfel, pentru abaterile rutiere constatate, au fost aplicate 174 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dintre care 16 pentru viteză.

De asemenea, au fost reținute 5 de permise de conducere și au fost retrase 3    certificate de înmatriculare.

În toată această perioadă, nu au fost înregistrate evenimente de amploare care să perturbe siguranța și liniștea cetățenilor, măsurile luate de Poliția Română atingându-și astfel scopul.

Sursa: Poliţia Satu Mare

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.