Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale în colaborare cu Asociația Culturală Sătmărenii și cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, a organizat luni 26 martie expoziția de metaloplastie și lansarea albumului „Fior de faur”, al artistului Ioan C. Sălajan.
În cadrul evenimentului au luat cuvântul: managerul instituției, Robert Laszlo, managerul Muzeului Județean, Felician Pop și autorul. Vernisajul a fost moderat de către Eneydi Ștefan.
Ioan C. Sălăjan s-a născut în data de 01.04.1954 la București. În perioada 1965-1974 a locuit în Baia Mare, iar în anul 1968, vizitând o expoziție de metaloplastie a artistului Ștefan Kozma – care mai apoi i-a devenit mentor – i s-a inoculat pasiunea față de această tehnică. Cu toate că are o formație economică de un deceniu încoace este artist liber profesionist, participând cu expoziții personale și de grup la Satu Mare, Carei, Baia Mare, Cluj precum și în străinătate.